„Asta se întâmplă cu casele vechi. Mereu se strică ceva.”
Tânărul ne-a observat și ne-a făcut cu mâna.
Daniel i-a făcut cu mâna înapoi.
Dar apoi l-a privit fix pe bărbat încă o clipă.
„Ce?”, am întrebat.
Daniel și-a frecat maxilarul.
„Îmi amintește de cineva.”
"OMS?"
S-a uitat din nou, dar bărbatul dispăruse deja în casa Monicăi.
„Nu știu. Nu-mi dau seama unde.”
Ben l-a chemat pe tatăl său, iar Daniel s-a întors spre copaci.
Și-a pus o mână pe umărul fiului nostru și a privit în sus printre crengi.
„Acești copaci vor continua să vă hrănească chiar și după ce voi pleca.”
Stomacul mi s-a strâns.
„Daniel.”
