Monica se întorsese după ce am prins-o.
După ce am avertizat-o.
După ce l-a văzut pe fiul meu îndurerat stând acolo strângând șapca tatălui său.
Nimeni nu și-ar asuma un astfel de risc doar pentru fructe în valoare de câteva sute de dolari.
Orice ar fi făcut Monica, nu era vorba de mere, de fapt.
Pe la ora opt dimineața, stăteam la masa din bucătărie cu laptopul.
La început, am căutat locuri unde Monica ar putea plănui să vândă atât de multe produse.
În douăzeci de minute, am găsit numele ei legat de o piață comunitară de weekend.
Dar mintea mea se tot întorcea la ce spusese ea.
Lumina roșie.
Așa că am căutat altceva.
„Monica Daniel.”
Apoi le-am adăugat numele de familie și orașul în care crescuse Daniel.
Majoritatea rezultatelor au fost inutile.
Apoi am găsit o fotografie veche.
Fusese făcută acum douăzeci și șapte de ani.
M-am uitat lung la ecran.
Daniel nu mi-a spus totul.
