Nici pe departe.
Până la prânz, dădusem mai multe apeluri, imprimasem fotografii și adunasem câteva lucruri din șopronul nostru din grădină.
Mai târziu în acea după-amiază, am stat pe peluza din față a Monicăi și am aranjat ultima parte a planului meu.
Ușa ei s-a deschis.
Țipătul care a ieșit din ea a fost atât de puternic încât vecinii au început să iasă afară.
"Ce naiba faci acolo?"
În centrul peluzei ei se afla o firmă mare, făcută manual.
RECOLTĂ MONICĂI.
Dedesubt, cu litere mari, scrisesem:
ACEASTĂ FEMEIE A PETRECUT ANI DE JOS ÎNCERCÂND SĂ MI-L IA PE SOȚ.
Acum, la douăsprezece zile după moartea lui, ea ia ce a lăsat în urmă.
„Ce este asta?”, a strigat Monica.
„Reclamă”, am răspuns. „Ai spus că vrei să vinzi fructele.”
S-a repezit spre indicator.
