"De ce?"
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
„Pentru că, pentru o clipă, am vrut să știi cum e să pierzi și tu ceva de-al lui Daniel.”
Ceea ce făcuse ea fusese crud.
Tot era greșit.
Dar, în cele din urmă, am înțeles de ce făcuse asta.
Săptămâna următoare a trecut ca o nebunie.
Mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului încercând să înțeleg viața pe care o lăsase Daniel în urmă — și partea din acea viață de a cărei existență nici măcar nu știa.
Apoi, într-o după-amiază, Ben a descoperit câteva mere pe care Monica le ratase chiar în vârful unui pom.
I-am ales împreună.
În seara aceea, le-am folosit ca să coac plăcinta cu mere preferată a lui Daniel.
Apoi, eu și Ben l-am cărat la ușa de alături.
Monica părea șocată când a deschis ușa.
